Skip to main content

ImproVoluntar

Acest proiect își propune să evidențieze VOLUNTARIATUL ca o valoare socială și morală de importanță crucială. Prin intermediul acestui proiect, ne adresăm elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, oferindu-le o serie de ateliere OKchallenge. Scopul nostru este de a stimula creativitatea și spiritul de echipă, oferindu-le în același timp o evaluare psihologică a stimei de sine și o oportunitate de a se implica în acțiuni de protecție a mediului, precum ecologizare sau plantare de puieți.

Prin acest proiect, ne propunem să contribuim la îmbunătățirea responsabilității sociale a tinerelor generații prin intermediul teatrului și voluntariatului. De asemenea, dorim să creștem procentul de implicare socială la nivel național.

Suntem de părere că pentru a se dezvolta armonios, o minte tânără, aflată în plin proces de formare, trebuie să intre în contact cu implicarea socială, deoarece aceasta reprezintă o responsabilitate constantă într-o societate europeană în dezvoltare. Acțiunile de protejare a mediului și experiența dezvoltării personale prin teatru reprezintă un pas sigur către un echilibru pe termen lung și mediu.